Aceste dansuri au o funcție analogă celei pe care o au cărțile noastre. Așa cum facem astăzi cu ajutorul hârtiei, oamenii de demult au notat în aceste posturi, informații referitoare la evenimente petrecute cu mult timp în urmă, pentru a le transmite mai departe din secol în secol, oamenilor din generațiile următoare; și au numit aceste dansuri: dansuri sacre. Cele care deveneau preotese erau, în majoritatea lor, tinere fete care în urma legământului făcut de părinții lor sau din alte motive, de la cea mai fragedă vârstă fuseseră dedicate îndeplinirii serviciului divin, pentru Dumnezeu sau pentru un anumit sfânt.

Încă din copilărie, aceste viitoare preotese erau date în grija templului, unde primeau toată instruirea și pregătirea necesară, în special în ceea ce privește dansurile sacre.

La scurt timp după ce am văzut pentru prima dată aceste clase de pregătire, am avut ocazia să văd cum dansează niște preotese adevărate și am fost uimit nu atât de sensul transmis de aceste dansuri, sens pe care încă nu-l înțelegeam, ci de precizia și exactitatea exterioară cu care aceste dansuri erau executate. Nici în Europa și nici în alt loc în care observasem cu un interes conștient acest tip de manifestare umană automatizată, nu întâlnisem vreodată ceva care s-ar fi putut compara cu această puritate a execuției.

Fragment din G.I.Gurdjieff – Întâlniri cu Oameni Remarcabili, ediţia a treia a traducerii în limba română publicată la editura Curtea Veche Publishing, 2019, pp. 197-198.