Aspecte din lumea reală este un volum fundamental pentru înțelegerea învătăturii lui Gurdjieff. În spațiul francofon, lucrarea este cunoscută îndeosebi sub titlul Gurdjieff parle à ses élèves („Gurdjieff le vorbeste elevilor săi”), iar în spațiul anglo-saxon, sub titlul Views from the Real World (“Aspecte din lumea reală”). Volumul este o colecție realizată de principalii discipoli ai lui Gurdjieff, după moartea acestuia și are la bază – dupa cum arată inclusiv subtitlul ediției din 1973 – discuțiile timpurii purtate la Moscova, Essentuki, Tiflis, Berlin, Londra, Paris, New York și Chicago. În 1973, cartea a aparut simultan în Statele Unite ale Americii și în Canada. În plus, cartea se deschide cu fragmentul intitulat „Licăriri de adevăr”, oferit spre lectură inclusiv de Ouspenski, în timpul primelor sale contacte cu Gurdjieff. Din acest punct de vedere, cititorul prezentului volum are șansa de a lua contactul cu ideile lui Gurdjieff într-un mod asemănător cu cel în care au facut-o primii săi discipoli.
În același sens, pe coperta 4 a prezentei ediții cititorii vor putea găsi următoarele cuvinte ale Doamnei Jeanne de Salzmann, extrase din Cuvântul-înainte: „[…] în timp ce adevărul căutat era întotdeauna acelaşi, formele prin care el îşi ajuta elevii să îl abordeze serveau acestui scop numai pentru o perioadă de timp limitată. Îndată ce se ajunsese la o nouă înţelegere, forma urma să fie schimbată.
Lecturilor, convorbirilor, discuţiilor şi studiilor care fuseseră principala caracteristică a muncii pentru o perioadă de timp şi stimulaseră inteligenţa până în punctul în care aceasta era deschisă către un mod complet nou de a vedea, dintr-odată, pentru un motiv sau altul, li se punea capăt.
Aceasta îl punea pe elev «cu degetul pe rană». Ceea ce intelectul său devenise capabil să conceapă trebuia acum să fie experimentat cu simţirea sa.”
Lansarea volumului „Aspecte din lumea reală. Gurdjieff vorbeşte elevilor săi” de G.I.Gurdjieff, a avut loc în data de joi, 19 octombrie 2017, ora 18.00, la Casa de Cultură a Studenților, etaj III, sala nr. 32. Partener: Casa de Cultură a Studenților Cluj-Napoca.
Evenimentul a fost organizat de Institutul Gurdjieff din România și Editura Școala Ardeleană, și au participat Cantemir Mambet, președintele Institutului
Gurdjieff din România, Pierre Zuber, reprezentant al Institutului Gurdjieff – Paris, și Vianu Mureșan, scriitor și jurnalist.
Pentru informații legate de procurarea cărții, contactați-ne la adresa de e-mail de pe pagina contact sau direct de pe site-ul editurii: http://scoalaardeleanacluj.ro